Scurt istoric al Judetului Dambovita
În cadrul aparitiei si evolutiei societatii omenesti în spatiul carpato-dunareano-pontic, urmele asezarii si activitatii omului pe meleagurile judetului Dâmbovita atesta o vechime ce coboara în paleolitic, prima treapta a istoriei societatii omenesti.
Descoperirea elementelor civilizatiei geto -dacice umple, în mod fericit, harta arheologica a judetului Dâmbovita venind sa confirme marea explozie de cultura în faza clasica a acesteia (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.), cu prezenta mai ales la Adânca, Bucsani, Caprioru, Catunu, Frasinu, Gheboieni, Potlogi, Valea Voievozilor.
Dupa retragerea aureliana, legaturile dintre romanitatea sudica si nord - dunareana se amplifica în epoca constantiniana (sec. IV e.n.) când o serie de capete de pod din stânga Dunarii sunt refacute, din aceasta epoca datând, se pare, vadul numit Brazda lui Novac de Nord, constituit din ratiuni strategice între Hinova (jud. Mehedinti) si Braila, a carui prezenta pe teritoriul judetului se observa la Vultureanca, Puntea de Greci, Petresti, Putu cu Salcie, Matasaru, Cornatelu, Moara Noua, Dobra, Finta.
Încheierea procesului de etnogeneza marcheaza ultimele secole ale mileniului I. Odata constituit, poporul român a resimtit nevoia unor formatiuni politice proprii, menite sa-i apere identitatea. Diploma cavalerilor ioaniti mentioneaza pentru prima jumatate a sec. al XIII-lea existenta "tarii lui Seneslau" situata la rasarit de Olt si care cuprindea, cu siguranta, cea mai mare parte a judetului Dâmbovita.
În momentul constituirii statului feudal Tara Româneasca se remarca, atât documentar, cât si arheologic, o intensa locuire pe teritoriul judetului, cercetarile evidentiind existenta unor, asezari în mai toate zonele de relief (Cazaci, Bajesti, Pucioasa - Serbanesti, Cobia, Matasaru, Sperieteni si multe altele).
Pentru istoria evului mediu, principalele evenimente economice, politice, militare si cultural - religioase se concentreaza pentru trei veacuri la Târgoviste, devenita prin voia lui Mircea cel Batrân resedinta domneasca si capitala a Tarii Românesti.
Atestarea documentara din "Memoriile de calatorie" ale lui Johannes Sohiltberger , a însemnat începutul unei glorioase istorii conturata prin ispravile de arme sau culturale realizate de 33 de voievozi între 1396 si 1714. De la Mircea cel Batrân la Constantin Brâncoveanu au poposit pe tronul voievodal Radu cel Mare (1495 - 1508), protectorul primelor tiparituri, Vlad Tepes (1448, 1456 - 1462, 1476) simbol al fermitatii, fascinanta figura a istoriei noastre, asociat pe nedrept lui Dracula, carturarul Neagoe Basarab (1512 - 1521), Petru Cercel (1583 - 1585) renascentist pendulând între Bosfor si luminile Parisului, Mihai Viteazu (1593 - 1601), cel care va realiza pentru prima oara în 1600 unirea celor trei principate romane, Matei Basarab (1632 - 1654), Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) cu un destin tragic, ucis împreuna cu cei patru fii ai sai de catre turci si altii.
sursa:
http://www.cjd.ro/
http://www.hellodambovita.ro/
Scurt istoric al Municipiului Targoviste
Vreme de mai bine de 300 ani Târgovitea, resedinta judetului, a fost capitala provinciei istorice Tara Românească, mărturie fiind ruinele Curtilor Domnesti din Târgoviste - cu Turnul Chindiei, ctitorie a domnitorului Vlad Tepes , Potlogi si Doicesti.
Municipiul Târgoviste este situat pe malul drept al Ialomitei în zona de contact dintre câmpie si deal, străbătut la nord de paralela 45o si pe la est de meridianul 25o 30' longitudine estică.
Teritoriul municipiului păstrează vestigii ale comunei primitive (Geangoesti - Cultura Gumelnia), Viforâta, Doiceti, Valea Voievozilor (Cultura Tei), ale dacilor liberi din secolele II-V (la Valea Voievozilor, Răzvad, Târgovite - Suseni).
În secolele X - XI există în vatra actuala a orasului cel putin o aezare rurală atestată arheologic în cartierul Suseni prin ceramica aparinând culturii Dridu, precum si cu monede bizantine emise de Ioannes Tzimiskes (în 969-976)
Dezvoltarea localitătii a fost favorizată în secolul al XIV-Iea de situarea sa la întretăierea unor importante drumuri de negot europene care legau orasele din centrul Europei si Transilvania de porturile dunărene. Transformarea satului în oras a avut loc în prima jumătate a secolului al XIV-lea ca urmare a pozitiei favorabile a localitătii în raport cu statele din împrejurimi.
Atestarea documentara a localitătii în anul bătăliei de la Nicopole (1396), cuprinsă în relatarea de călătorie a bavarezului Johan Schiltberger, prezintă Târgovistea ca una din cele doua capitale ale tării Românesti.
Primul act domnesc emis de la Târgovite, datează din anii 1417-1418. El aparinea cancelariei lui Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân. Numele localitătii este de origine slavă si indică existena aici a unui târg periodic anterior.
Târgovitea a rămas singura resedintă domnească a tării Românesti de la 1431 până la 1465, apoi a împărtit rolul de capitală cu Bucurestii până la 1714. În secolele XV - XVII, orasul a fost principalul centru economic, politic, administrativ, militar si cultural al tării Românesti si chiar al orientului ortodox.
Acest fapt este dovedit de prezena sa pe toate hările Evului Mediu, de numeroasele descrieri în texte sau gravuri ale epocii si de documentele aflate în marile biblioteci si muzee ale Europei.
Orasul a intrat în epoca modernă, a renasterii nationale printr-o actiune de răsunet care a deschis sirul marilor miscări sociale si nationale. Răscoala târgovistenilor din 1819-1820 a prefatat revolutia condusă de Tudor Vladimirescu, în timpul căreia s-a aflat în centrul evenimentelor, si revolutia de la 1848, când guvernul provizoriu intentiona să se stabilească aici. Târgovistenii au actionat cu hotărâre, alături de întregul popor la înfăptuirea marilor acte nationale: unirea principatelor la 1859 si războiul de independentă din 1877-1878.
sursa:
http://www.pmtgv.ro/Ist.html
scurta prezentare Muntii Bucegi
Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 kmp, se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfașurându-se între Valea Prahovei la est și culoarul Branului la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și destul de domol spre sud, până la contactul cu Subcarpații. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 - 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.
Dinspre Izvorul Dorului și Ialomița, se întinde un platou înalt, acoperit cu pajiști alpine și jnepenișuri.Cei aproximativ 36 kmp (12 km lungime și 3 km lățime), formează un platou înclinat de la nord la sud, ce coboară de la cei 2350 m, în zona Babelor, până la cei 1700 m de la Oboarele și Dichiu. Cele două văi importante: Ialomiței și Izvorul Dorului, încadrează platoul ce este întrerupt doar din loc în loc de crestele munților Babele (2294 m), Cocora (2191 m), Lăptici (1872 m), Blana (1875 m), Oboarele (1707 m), Dichiu (1713 m). Spre sud se continuă platoul cu câteva vârfuri mai mici, coborând până deasupra comunei Moroieni, în plaiul Domnesc.
La vestul văii Ialomiței se întinde cealaltă ramură principală a masivului - cea desprinsă din vârful Omu, pornită la inceput către Doamnele (2402 m) și Bătrâna (2181 m), arcuindu-se apoi către sud prin Grohotișu (2168 m),Strungile Mari (2089 m), Șaua Strunga (1909 m), Tătaru (1998 m), Deleanu (1904 m), Lucăcilă (1895 m), Zănoaga (1788 m).
În afara celor două ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se mai desprind culmi scurte și abrupte. Către est pornește muntele Moraru, spre nord - vest Bucșoiu (2492 m) își ridică semeț crestele formând o parte din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăiești și Țigănești. Valea Ialomiței își adună apele din pârâiele Bătrana, Doamnele, Obârșia, Șugări și se întinde prin centrul masivului formând Cheile: Urșilor, Peșterii Tătaru, Zănoaga, Orzea.
sursa:
https://muntii-bucegi.ro/
https://romaniasalbatica.ro/ro/parc-natural/bucegi
http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/bucegi-7/prezentare/
Odată cu evolutia formatiunilor statale pe teritoriul tării noastre, au fost înfiintate si organismele corespunzătoare pentru sustinerea si mentinerea acestora. Ele au evoluat continuu, în raport de conditiile social-istorice, de la slujitori si dorobanti la jandarmi. La data de 3 aprilie 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica, printr-un Ofis" domnesc, a aprobat hotărârea Divanului obstesc Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în corp de jandarmi.
De mentinut este faptul că, termenul jandarm, a fost preluat din denumirea franceză gens d'armes, care înseamnă oameni de arme, într-o perioadă istorică în care purtarea armelor era un privilegiu social.
Legea aprobată, constituie actul de nastere al acestei arme care i-a dat statut juridic, i-a definit atributiile, principiile de organizare si functionare, constituind fundamentul teoriei si practicii de-a lungul existentei sale.
Jandarmeria a fost organizată, având la bază experiena altor state. a se organiza această trupă pe principiile unei jandarmerii, după pilda altor state. Care puteau fi aceste state, dacă nu în primul rând Franta, după modelul căreia s-a organizat Jandarmeria, în majoritatea statelor europene, însusi termenul de jandarm avându-si originea în limba franceză.
Marele împărat, Napoleon Bonaparte, scria, printre altele, la 16.05.1806, regelui Neapolelui: Este o institutie care nu există în nici o altă tară din Europa; ea constituie mijlocul cel mai eficace pentru mentinerea linistei într-un stat. Ea face posibilă o supraveghere jumătate civilă, jumătate militară, răspândită pe întreg teritoriul Frantei si care prezintă rapoartele cele mai precise, dispunând de detasamente stationare, care ajung să cunoască, într-o perioadă de timp relativ scurtă, toate localitătile si pe cetătenii acestora.
Încă de la nasterea ei, Jandarmeria a fost considerată o armă de elită, fiindcă Jandarmeria, în toate staturile, este privită ca un corp din cele mai alese. Se mai justifică aceasta si prin faptul că stabii, obăr-ofierii,subofierii si celelalte ranguri de gois se vor alege din oamenii cei mai vrednici, deprini cu purtarea armelor.
În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate institutiile statului national modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe si procesul de înlocuire treptată a escadroanelor si companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobani, pe baza Ordonanei nr.896 din 20 iunie 1864. Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administratia Ministerului de Interne si subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.
Doi ani mai târziu, în 1887, cu prilejul expunerii de motive la legea comunală, I.C.Brătianu sublinia că "Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât politie rurală de până acum" , iar la art.82 din această lege adoptată la 7 mai 1887 se prevedea organizarea Jandarmeriei Rurale, printr-o lege specială. Lipsa resurselor bănesti au întârziat până în anul 1893 materializarea unei astfel de legi.
Inspectoratului de Jandarmi Judetean "Mircea cel Batran" Dambovita
Pe teritoriul judetului nostru, jandarmeria a actionat in baza legii incepand cu anul 1918, cand la Targoviste a fost infiintata o companie de jandarmi.
Dupa anul 1989, in baza HG nr.0749 din 05.07.1990 privind infiintarea trupelor de jandarmi si a OMI nr.I / 05853 din 01.09.1990 a fost infiintat Batalionul 50 Jandarmi Targoviste.
In coformitate cu OMAI nr.678 din 06.06.2005 se atribuie Inspectoratului de Jandarmi Judetean Dambovita denumirea onorifica cu semnificatie istorica " Mircea cel Batran". Aceasta denumire nu este intamplatoare, deoarece in timpul domniei marelui voievod, Targovistea a devenit cetatea de scaun a Tari Romanesti. Mutarea capitalei de la Arges la Targoviste s-a realizat printr-o politica bine chibzuita ce raspundea unor necesitati firesti de extindere a hotarelor tarii spre sud-est (Dobrogea) si de iminenta pericolului otoman.
sursa:
http://www.jandarmeriaromana.ro/
http://www.jandarmeriadambovita.ro/index.html